
3
1. Înainte de a începe orice program de exerciţii,
consultaţi-vă medicul personal. Această
recomandare este importantă mai ales pentru
persoanele cu vârsta peste 35 de ani sau
persoanele cu probleme de sănătate pre-
existente.
2. Este responsabilitatea proprietarului să se
asigure că toţi utilizatorii benzii de alergare
sunt informaţi corespunzător privind toate
precauţiile.
3. Folosiţi banda de alergare numai conform
instrucţiunilor.
4. Păstraţi banda de alergare într-un spaţiu aco-
perit, ferit de umezeală şi praf. Nu depozitaţi
banda de alergare în garaj, într-o curte
acoperită sau în apropierea unei surse de
apă.
5. Aşezaţi banda de alergare pe o suprafaţă
plană, lăsând un spaţiu de cel puţin 2,4 m
în spatele acesteia şi 0,6 m de o parte şi de
cealaltă. Nu aşezaţi banda de alergare pe
suprafeţe care blochează oriciile de aeri-
sire. Pentru a proteja podeaua sau covorul
împotriva deteriorării, aşezaţi un covoraş sub
banda de alergare.
6. Nu folosiţi banda de alergare în spaţii în care
se utilizează aerosoli sau oxigen.
7. Ţineţi în permanenţă copiii cu vârsta sub 12
ani şi animalele de companie la distanţă de
banda de alergare.
8. Banda de alergare poate folosită numai
de persoane care cântăresc 159 kg sau mai
puţin.
9. Nu permiteţi folosirea benzii de alergare de
către mai mult de o persoană simultan.
10. Purtaţi echipament sportiv corespunzător
atunci când folosiţi banda de alergare. Nu
purtaţi haine largi care s-ar putea prinde în
banda de alergare. Se recomandă folosirea
hainelor sport de susţinere atât de către
bărbaţi cât şi de către femei. Purtaţi întot-
deauna panto de sport. Nu folosiţi niciodată
banda de alergare cu picioarele goale,
purtând numai şosete ori sandale.
11. Când conectaţi cablul de alimentare
(consultaţi pagina 16), conectaţi cablul de
alimentare la un circuit cu legare la pământ.
Niciun alt aparat nu trebuie să e conectat la
acelaşi circuit. Când înlocuiţi siguranţa adap-
torului cablului de alimentare, introduceţi o
siguranţă BS1362 de 13A, aprobată A.S.T.A.,
în locaşul aferent acesteia.
12. Dacă este necesar un prelungitor, folosiţi
numai prelungitoare cu trei re, cu o secţiune
a conductorului de 1 mm2 şi o lungime ce nu
depăşeşte 1,5 m.
13. Ţineţi cablul de alimentare departe de
suprafeţe încinse.
14. Nu mişcaţi niciodată covorul rulant în timp ce
aparatul este oprit. Nu folosiţi banda de aler-
gare dacă ştecărul sau cablul de alimentare
sunt deteriorate, sau dacă banda de alergare
nu funcţionează corespunzător. (Consultaţi
secţiunea SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR,
de la pagina 26, dacă banda de alergare nu
funcţionează corespunzător.)
15. Citiţi, înţelegeţi şi testaţi procedura de oprire
în caz de urgenţă înainte de utilizarea benzii
de alergare (consultaţi secţiunea CUM SE
PORNEŞTE de la pagina 18).
16. Nu porniţi niciodată banda de alergare în
timp ce staţi cu picioarele pe covorul rulant.
Ţineţi-vă întotdeauna de mânere în timp ce
folosiţi banda de alergare.
17. Banda de alergare poate funcţiona la viteze
mari. Creşteţi uşor viteza pentru a evita
schimbările bruşte de viteză.
AVERTIZARE: Pentru a reduce riscul de vătămare corporală gravă, citiţi toate
precauţiile şi instrucţiunile importante din acest manual şi toate avertizările de pe banda de alergare
înainte de a folosi banda de alergare. ICON nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru vătămarea
corporală sau deteriorarea bunurilor survenită în urma utilizării acestui produs.
PRECAUŢII IMPORTANTE